Transmisiunea moştenirii este reglementată în Noul Codul civil la art. 1100-1134. Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, într-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de opţiune succesorală.

Termenul de opţiune succesorală este de un an de la deschiderea moştenirii.

În anumite situaţii expres reglementate de Cod, termenul de un an curge:

a.         de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

b.        de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

c.         de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

d.        de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Acceptarea moştenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

Acceptarea poate fi:

- expresă, prin înscris autentic sau sub semnătură privată;

- tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire);

Acceptarea moştenirii operează sub beneficiu de inventar, ceea ce presupune că nu se va face o confuziune de patrimonii între cel al persoanei decedate şi cel al succesorului său, moştenitorii legali şi cei testamentari răspunzând pentru datoriile şi sarcinile succesiunii doar cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot solicita notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, întocmindu-se un proces-verbal de inventariere; ca excepţie de la caracterul voluntar al actului de opţiune, succesibilul care, cu rea-credinţă, a ascuns sau a sustras bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului sau reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea.

Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu excepţia cazului în care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanţă, deşi cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public.

Renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.

Sezina

Sezina conferă moştenitorilor sezinari – soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi – pe lângă stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.

Moştenitorii nesezinari dobândesc sezina prin eliberarea certificatului de moştenitor.

Legatarii universali şi legatarii cu titlu universal dobândesc sezina fie de fapt, prin solicitarea adresată celor care au intrat în stăpânirea moştenirii, fie prin eliberarea certificatului de moştenitor.

Petiţia de ereditate

Petiţia de ereditate reprezintă acţiunea prin care moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal solicită recunoaşterea calităţii sale de moştenitor şi obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care, pretinzându-se de asemenea moştenitor, deţine aceste bunuri sau unele dintre ele în această calitate.

Deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale este obligat la restituire, fiind aplicabile prevederile vizând restituirea prestaţiilor (art. 1635-1649); actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorului, sunt valabile; actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţii dobânditori de bună-credinţă se menţin, fiind aplicabile regulile din materia cărţii funciare.

Certificatul de moştenitor

Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Certificatul se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Nedemnitatea succesorală

Instituţie nedemnităţii succesorale este regăsită şi în Codul civil vechi, reglementată în Noul Codul civil la art. 958-961, existând multe elemente de noutate, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Nedemnitatea judiciară

Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

- persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

- persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii, sub sancţiunea decăderii.

Efectele nedemnităţii

- nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară;

- posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă;

- actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile;

- se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile;

- venirea la succesiune a reprezentanţilor este posibilă dacă persoana reprezentată este nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire;

- reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit.

Înlăturarea efectelor nedemnităţii

- efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;

- efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

Sursa: CSM